Palatul Blenheim (engleză Blenheim Palace) este o clădire monumentală de tipul unui conac englez, care se găseşte în Woodstock, comitatul Oxfordshire, Anglia. Este singura casă de ţară (sau conac) din Anglia care poartă titlul de palat. Palatul Blenheim, una dintre cele mai mari structuri necitadine din Anglia, a fost construit între 1705 şi circa 1724. În 1987, UNESCO a adoptat palatul ca un obiectiv demn de a fi inclus pe lista patrimoniului mondial al întregii omeniri.
Construcţia sa a fost concepută iniţial a fi un cadou pentru John Churchill, I Duce de Marlborough din partea naţiunii engleze pentru succesul triumfător repurtat de John Churchill împotriva francezilor şi germanilor în Bătălia de la Blenheim. Din păcate, foarte curând, construirea palatului a devenit un subiect de luptă politică, care a condus la exilul Ducelui de Marlborough, căderea de la putere a ducesei sale şi provocarea de daune ireparabile reputaţiei arhitectului palatului, Sir John Vanbrugh.
Conceput în maniera rară şi scurtă temporal a Barocului englez, palatul prezintă un anumit „aer”, cu multiple elemente arhitecturale, care a creat şi creează păreri contradictorii [1], de la admiraţia neţărmurită până la refuzarea totală a întregului complex. Prin combinarea părerilor critice, se poate spune despre Blenheim că este unic prin asigurarea simultană a funcţiilor de casă familială, mausoleu şi monument naţional. Palatul este binecunoscut şi ca fiind locul de naştere, respectiv locul copilăriei lui Winston Churchill, prim ministru al Regatului Unit.
Clădirea palatului a fost un teren de intrigi politice de către Sarah, Ducesă de Marlborough. După terminarea palatului, a devenit casa familiei Churchill pentru următorii 300 de ani, iar diverşi membri ai familiei au avut loc în acea perioadă diverse schimbări, în interior, parc şi grădini.La sfârşitul secolului al XIX-lea, palatul şi Bisericile au fost salvate de la ruină printr-o căsătorie americană. Astfel, exteriorul palatului rămâne în stare bună şi exact aşa cum este finalizat.