In orice oraş medieval există o piaţă centrală, unde găseşti centrul administrativ – primăria şi, desigur, casele celor mai bogaţi oameni. De obicei, o asemenea piaţă este împodobită cu una sau chiar două fântâni şi acolo au loc cele mai importante evenimente ale urbei. Cel puţin aşa a fost în oraşele vechi pe care le-am vizitat până acum. Aceste pieţe centrale se găsesc în ceea ce se numeşte Oraşul Vechi. Incă din ziua în care am ajuns la Wroclaw am vrut să văd Rynek, adică Piaţa Centrală şi fiindcă locuiam chiar în Stare Miasto (Oraşul Vechi), nu mi-a fost greu să o fac. Am mai trecut de multe ori prin acest loc, așa că fotografiile sunt făcute în zile și la ore diferite, lucru care se va observa. Photo347Rynek, Stare Miasto – Wroclaw Acum, privind retroactiv, pot spune că deși mi-au plăcut toate aceste Rynek din orașele vizitate, cea din Wroclaw mi-a plăcut cel mai mult, poate și pentru că a fost prima sau poate pentru că am văzut-o după amaiza târziu, când lumina de aur a apusului dă o aură specială clădirilor. Piața Centrală din Wroclaw – a doua ca mărime în Polonia, după cea din Cracovia – , a fost construită între anii 1214-1232. Orașul s-a dezvoltat datorită comerțului , ajungând să aibă 20000 de locuitori în secolul al XIV-lea. Din 1387 Wroclaw a devenit membru al Ligii Hanseatice, marea alianță comercială a nordului Europei. Ceea ce atrage imediat atenția este superba clădire a Primăriei (Ratusz), aflată spre o margine a pieței. Astăzi, ea adăpostește un Muzeu de Artă Orășenească, despre care vă voi povesti mai târziu. La parter, mai bine zis la subsol, în partea cea mai veche a clădirii (peste 700 ani) se află Piwnica Swidnicka, o berărie considerată cel mai vechi restaurant din Europa. Ea a funcționat chiar de la construirea edificiului și și-a luat numele de la berea fabricată la Swidnica, în apropierea orașului. Chiar deasupra intrării, vedem două figuri care ne explică rostul localului: un bărbat care vine acasă beat și soția sa, care îl așteaptă cu un papuc de lemn în mână…
Piaţa Centrală (Rynek) Wroclaw Tur Virtual
Adresa: Wrocław, Poland
Sursa tur: http://lookaround.pro/
Sursa text: http://travelinghawk.me/wp/piata-centrala-rynek-din-wroclaw/